Päevikud
te numesc o ultimă speranţă
viaţă ce a ruginit
iubire efemeră
într-un copac
de frunze dezgolit
mişcare solitară
echilibru instabil
conecţie cosmică de toamnă
ochi de stare
chip sublim
te numesc o zbatere gentilă
dans pe muzică de vânt
chip al toamnei
ce-mi vorbeşte
limba bunului pământ
eşti o frunză 'nbătrânită
mâini de aer te susţin
mângâieri de la iubită
vers al clipei
ce n-o ştim
te numesc o frumuseşe rară
apărută-n calea mea
conecţie cosmică
chiar idealâ
pentru-o plimbare la şosea
<<<<< vlad ( vianu ) >>>>>
aerul este prins de rană
cu bolduri mici de timp rămas
vreau să-l port cu mine
doar aşa pot să respir
poemele se scriu fără grabă
creaţia începe...
ta ra ta ta
s-a ameliorat mişcarea trupelor
dorm pe vocala a...
aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
exclamându-mi respiraţia
în afară
aerul este prins de tristeţe
whisky şi frig
whisky şi căldură
doar atât
aerul este prins de rană
poemele se scriu fără grabă
împăratul primeşte vizite secrete
chiar şi la o oră târzie
supuşii
sunt în mare alertă
<<<<< Vianu >>>>>
mă scald in baia de muci
lipitori care vor
sa îmi spună că
trebuie sa îmi aştept
ceasul morţii
doar
ca o schimbare
relitatea este confuză
de foarte multe ori
unde pot sa mă scarpin
ca sa pot sa înţeleg
de ce băşina porcului
are miros de lături
nu mă sperii de extravaganţă
întotdeauna cumpăr...
lucrurile de mâna a doua
işi găsesc valoarea
în timp
<<<<< Vianu >>>>>
ma gadila rasul unversului
topoganul il lasa sa alunece catre mine
pe o strada aglomerata
eu cantand la chitara
doar flori neudate la timp
ma mangai cu degetele irosite
pe caldaramul pasilor mei
aratatorul dirijeaza circulatia
cuminte copil
ce e educat de democratie
imi vine sa urlu
in wc-ul unde se aduna
meleagurile copilariei mele
ma inec in apa lacrimilor
doar ca sa-ti spun
de ce ma simt singur
calcand pe basici de aer
pe tablourile de la biserici
poza mea
este alaturi de sfinti
oare sunt intreg la minte
cand vreau sa ies pe ulita satului
dincolo de poarta curtii mele
zaresc lumini stralucitoare
occidentul este mirajul
nu spun la nimeni ce gandesc
dar exista un dar
oare cine ma simt
niciodata nu voi afla...
<<<<< Vianu >>>>>
Inima mea mi-a spus:
-Nu pot să mai bat pentru tine
aşa că îmi voi modifica costumul
pentru care trebuie să plăteşti
Timpurile schimbă moda
Urlu neputincios
căutând bula de aer...secunda
lăsată în urmă
de amintirile vieţii
M-am dezdurerat de prezent
cu o butelcă de vin
ce este conectată
la sufletul meu
Fiecare picătură care curge
un nou impuls
al extraordinarei
reveniri
Singurul lucru
doar Eu şi Viaţa...
având roluri de beţivi
care nu schimbă moda
Inimă...poţi să pleci...
<<<<< Vianu >>>>>
omida de "orange"
miscare
a eternitatii nevazute
crescuta din rotule
de timp...
ating cu genunchii cerul...
nu conteaza motivul -
norii sunt necesari
flexibilitatii genunchilor mei
agatati de paradoxul menirii...
nu pot sa merg
mai departe
doar imagini de nori
doar atat pot...doar atat
ca sa ii cer vietii -
pansamente virtuale...
pansamente virtuale
ce imi mangaie
pantecul meu
in care sunt eu
doar eu
cu maini in afara
cu picioare in afara
pentru intaia oara
pentru a nu stiu cata oara...
omida de "orange"
spirala ce urla...da urla
in trup de ape nevazute
pestii danseaza
pe ritm de tobe
solzii suna strident -
chiar daca doresc
e imposibil sa am
o discutie amicala
cu Universul...
magic-poet Vladimir.
am trasat un cerc
prin care mă separ de viaţă
suflet şi corp fără de sfârşit
un cerc în care locuiesc
cu propiul meu aer
îmi aparţine fără prejudecăţi
şi fără taxe guvernamentale
lipitorile nu pot trece
mai departe de imaginile ferestrelor
care nu au televizor
avioanele zboară liniştite
doar ca să fie zbor de zmeu
liber pe ochiul care este albastru
şi apoi apă care udă ogorul
mesajului meu
strada aceasta nu se termina
căci de aici pornesc ideile
aidoma şforilor ce manipulează degetele
înălţate spre cer
am trasat un cerc
pus deasupra capului meu
ce stă acolo pentru a proteja
unica mea imagine
de Sfânt...
<<<<< Vianu >>>>>
Se ridică din căderea zborului
ce-i fluctuaţie de timp
secunda nu moare în ochii
suspendati de tavan
Idei de văz ardent
aruncat în obscuritatea camerei
când mâna nevăzută dirijează
muzica...
destinului necunoscut
Doar gândirea precipitată
de imaginea zidurilor
înghesuială la mansardă
fir subţire de aţă
rotit în cercuri mici
până la un punct
Se terminâ începutul cuvântului
ce nu mai este rostit
în locuinţa de aer
unde zidurile devin
translucide metafore
<<<<< Vianu >>>>>
nichita stanescu zise
sunt spiritul reîncarnat a ceia ce nu sunt
la marginea lumii căderi din mine
într-o metaforă neprevăzută
ştiu să râd
ştiu să plâng fiorul tăcerilor care mă înconjoară
înălţându-mă mai presus de cuvinte
cu patosul morţii care curge
prin venele veşniciei mele
nichta stanescu zise
sunt pasărea care zboară fără de aripi
doar ca să aibă zbor de cuvinte abstracte
acum aici acolo
nu uitaţi că viaţa este trecătoare
chiar dacă vrem să trăim
universurile paralele ale necunoscutului
duc lipsă de aer
<<<<< Vianu >>>>>