Sărbătoarea Sfântă a Învierii Domnului să reverse asupra voastră sănătate, belșug, bucurii și să vă aducă armonie în casă și în gând.
Ca si creearea lumii, tot astfel si Invierea lui Iisus Hristos este un fapt istoric dar depaseste istoria si puterea umana de Intelegere caci este un act care tine de puterea dumnezeiasca si nu se datoreazã vreunei puteri din natura omeneasca sau din mediul Inconjurator. Desi este atestata prin numeroase marturii cuprinse atat In Sfanta Scriptura, cat si In Sfanta Traditie – transmise prin "viu grai" – Invierea Domnului ramane o taina mai presus de mintea si cugetul omenesc, cuprinsa si experimentata prin credinta. Actul de credinta Isi pastreaza si In acest caz rolul hotarator caci In forma actuala de existenta nu ne putem apropia de lucrarile si de prezenta lui Dumnezeu prin vedere sau prin constatare tangibila, dar le putem experimenta sau Impropria prin lucrarea harului Duhului Sfant In Biserica. De aceea, praznicul Invierii Domnului capata sens si se actualizeaza permanent In spatiul divin-liturgic al Bisericii. Prin participarea la sfintele slujbe din Saptamana Mare suferim Impreuna cu Hristos pentru ca sa ne bucuram Impreuna cu El prin Inviere.
UN PASTE FERICIT SI TIE !
Scrie un răspuns...
Hristos a Inviat!!
Paste fericit si numai bine!!!
Numai bine!
La toata lumea! Paste fericit!
Sarbatori fericite!