Blog

inima  mea bate..." trecutul "
bate, bate, bate >>>>>>>>
fara a intelege
rostul nasterii mele...

wow...asta-i a mea nevasta
ce-i foarte-ntreprinzatoare -
chiar de este o "napasta"
Dana...zeci, talente are...

a organizat de graba
o grupa de dansuri Zang -
si-n Tahiti cu ea a luat-o
ca sa faca mare bang...

doi flacai...mult o admira
si ar vrea sa-i dea sarut -
Dana-mea, abia respira
cu un zambet cam ciufut...

doua poezii...cititorule sa stii
chiar de sunt de-un stil aparte
au ceva...ce-i foarte, foarte...

doi buni prieteni...

gina 26 si Vlad ( Vianu )

sufletul meu, aici este o ţară
crescută în mine, doar...
ca să vorbească pe " Limpa "
la ore diferite:
dulce Pace stând
pe scaunul minţii mele
fără de picioare, deşteptând
zborul păsărilor migratoare
ce se lovesc de pereţii
camerei obscure

doar un computer, doar
prin care pot să-mi exteriorizez:
sufletul...
prin care pot sa simt suflete

sufletul meu, aici este o ţară

<<<<< Vlad ( Vianu ) >>>>>

De ce să distrugi
fericirea ta prezentă
prin interferenţa mâinilor
ascunse în carnea-ţi care
îsi schimbă culoarea
în bătaia vântului
De ce să pari mirat
când păşeşti printre aştrii
aidoma spiritului neştiut
sufletu-ţi ce te cheamă
să zbori departe
de mizeria vieţii
acum sau niciodată 

<<<<< Vlad ( Vianu ) >>>>>

Nichita Stanescu zise
sunt spiritul reîncarnat a ceia ce nu sunt
la marginea lumii căderi din mine
într-o metaforă neprevăzută

ştiu să râd
ştiu să plâng fiorul tăcerilor care mă înconjoară
înălţându-mă mai presus de cuvinte
cu patosul morţii care curge
prin venele veşniciei mele

Nichta Stanescu zise
sunt pasărea care zboară fără de aripi
doar ca să aibă zbor de cuvinte abstracte
acum aici acolo...

nu uitaţi că viaţa este trecătoare
chiar dacă vrem să trăim
universurile paralele ale necunoscutului
duc lipsă de aer...
 
<<<<< Vlad ( Vianu  ) >>>>>

zboară ochii pe aripi de dor
cutreierând lumea până la distanţa
spre care praştia
îşi tensionează lumina

simţ ciudat...
strigăt din piatra grăitoare
doar atât cât să nu înfrângă
gravitaţia însămânţării

numai clipa ieşirii din casă
se pare că a început concertul
cântărilor nesfârşite
purtând papuci de aer

îmi aşez privirile-mi blânde
pe strunele harfei mângâiate
de tălpile tale...
le culeg nectarul plutirilor
neîntinate de vreme

zboară ochii pe aripi de dor
până când porţile vieţii se închid
praştia nu mai are puterea
de a tensiona lumina...

<<<<< Vianu >>>>>

s-o las pe puţina să îşi facă mendrele
în jurul ochilor mei
să-mi arunce umbră de desime
atât cât să mai respir

numai ceea ce pare absurd
în jocul copilăresc
pe care nu ştiu cum să-l înţeleg

nu sunt perspective umane
în constrângerea idealului suprem
doar factorul claustrofobic
al liftului blocat

cablurile respiraţiei mele
ce se subţiază atârnate de negrul cer
dându-mi ireversibilă senzaţie...
nedorită prăbuşirire 

<<<<< Vianu >>>>>