ceia ce mă chinuie
este sufletul meu
pasăre în colivie
vrând să iasă

nu ştiu de ce mă simt vinovat
când trupul mi se zbate
fără speranţă

sufletul lumii
bate la uşa inimii mele
vrând să intre 

<<<<< Vianu >>>>>

cel pe care-l stiti drept tataraseni s-a sinucis

familia

Ținând cont că se desfășoară alegeri prezidențiale în România, Margareta vrea să știe:
ia să văd ce propuneri aveți????? Stânga sau dreapta??
Va tzuc, Margareta
Ha! Ha! Ha!
E tare întrebarea, nu-i așa?

O mica poezioara de la mine...ca sa va mai treaca de urat.
Mare plictiseala pe aici, nimeni nu mai posteaza mai nimic.

Pentru cei ce sunt in cautare de muze poetice...

esti muza mea, ce ma inspira
orcand...de nu esti suparata -
aduci cu tine clipe de iubire
acum, si maine, si altadata...

esti cea ce da culoare
la tot ce-ncerc sa scriu -
tu nasti palate noi sub soare
al carui print doresti sa fiu...

dansezi printre cuvinte
cu pasu-ti simplu si-elegant -
te simt valsand, cu a mea minte
chiar si atunci cand sunt distant...

incerci ca sa gasesti o rima
ce este-o floare pentru mine -
tu esti o stea, ce-mi da lumina
in noaptea…

Iată că aşa cum mi-am dorit de multă vreme, am reuşit să deschid un dialog poetic cu confratele (întru poezie), Vianu. Îi mulţumesc că, în sfârşit, a intrat în joc, drept care îi explic pe îndelete de ce nu mă încântă puritatea cristalului, al cărui elogiu l-a făcut acum câteva zile.


Am înţeles, iubitul meu amic că ai elogiat cristalul pur.
Dar eu, pragmatic fiind, elogiez ulcica.
Nu spun că nu-i frumos paharul, dar ţi-o jur:
Fiind gol, în faţa mea n-ar valora nimica

La ce e bună frumuseţea trecătoare
A florii rupte de pe lujerul vital ?
Odată ruptă, se usucă, moare.
Tu, nu rămâi decât…

da, ma-ntreb adesea...ce-i iubirea...

stau intins in sicriul amintirilor mele
ma prefac ca sunt mort doar asa
eu papusa de ceara cu atarnari din cele
ce-si aprind fitilul luminand umbra mea

ma catar pe scara intoarsa ciudat
urcand spre adancimi nu prea noi
tu ai ramas cu zambetul tau corelat
de zanganit din Zang nicicand amandoi

urlu strigarea prin ochi de fantoma
pamantul plange cu sageti de opal
absenta ta incet ma transforma
cresc viermi in cuib de super cristal

nu mai sunt cel ce am fost candva
ma schimb intr-un neispravit
dansez un menuet fara sala de bal
si ma simt pe veci un tip istovit

iti privesc poza si urlu strigarea
ceva nou a aparut cu val de nou…

Eram in liceu...un elev de belea...engleza de mine nu se prindea !!!??? ha ! ha ! ha !

Vianu...cel ce zambeste
este foarte-ocrotitor -
el prietenii-si iubeste
compunand versuri de zor...

promisiune...