A fost demult, în vremuri care îmi par apuse de-o vecie.

Aţi înţeles că vă vorbeam de vremea din copilărie,

O vreme-n care nu ştiam de ce zăpada este albă

Sau de ce ţurţuri, înşiraţi, formau la streaşină o salbă.

Păşeam

---

cu greu printre nămeţi ce se-nălţau mai sus de mine

Vecina mea ma-ntrebat de ce-am ieşit din casă unde-i bine ?

Eu, m-am uitat la ea solemn şi, fără gând să fac vre-o fiţă.

I-am spus cu glasul serios că sunt "student" la grădiniţă

Şi merg acolo unde este Zâna Bună care-i învaţă pe copii,

Cum să se poarte când vor creşte mari, să cânte şi să spună poezii.

Ajuns la grădiniţă îngheţat, cu nasul roşu, de să-i plângi de milă

Tovarăşa ne-a povestit la toţi "povestea adevărată" a lui Moş Gerilă.

----------------------------

Căci am uitat să spun că-n acea vreme, oameni haini cu spritul nebun

Tovarăşă-i ziceau educatoarei şi Moş Gerilă îi spuneau lui Moş Crăciun.

----------------------------

Ţin minte că in cinstea lui Gerilă toţi am cântat, am râs, şi-am spus poezii

În jurul unui brad gătit de sărbătoare, cu suflete curate de copii.

Într-un tîrziu veni încet şi Moşul. Părea că-i obosit de-atâta cale

S-a prăvălit sub brad pe o băncuţă şi a rămas cu gândurile sale.

Apoi, ne-a tot chemat pe, câte unul, scoţând din sacu-i parcă fără fund

Păpuşi pentru fetiţe, cuburi colorate şi alte jucării ce ni le-a dat pe rând.

Pe mine m-a chemat chiar cel din urmă. M-a pus să-i spun poezii fără de număr

Să vadă, cică, dacă merit darul ce l-a adus in sac, purtat pe umăr.

Într-un târziu s-a mulţumit se pare şi m-a luat, pe sus, la el în braţă

Spunând cu glasul lui, gros şi puternic că poezia de mic se învaţă.

Dar când a fost să mă dea jos din braţe, mânuţa mi s-a agăţat în barba lui ca vata
Barba s-a rupt şi ... mare a fost surpriza. Cred c-aţi ghicit cine e Moşul ... Era tata ...

Нравится 14