În această lună, în ziua a opta, pomenirea Soborului mai-marilor
Arhistrategi (arhangheli) Mihail şi Gavriil (şi Rafail), şi al tuturor
cereştilor puteri celor fără de trup.
La adunarea celor 9
cete, Serafimii, Heruvimii, Scaunele, Domniile, Stapâniile,
Începătoriile, Puterile, Arhanghelii şi Îngerii.
Mihail,
preaîncuviinţatul mai-marele peste cetele puterilor celor fără de trup,
şi în Legea Veche şi în cea Nouă a arătat ce este harul Evangheliei, şi
arată multe faceri de bine neamului omenesc. Că de vreme ce pizmaşul şi
luptătorul mântuirii noastre, înălţându-se s-a mândrit împotriva
Ziditorului său şi a zis: "Pune-voi scaunul meu deasupra norilor" şi
lăudându-se că "voi fi asemenea cu Cel înalt", a căzut din cinstea de
arhanghel, precum grăieşte Domnul ("Văzut-am, zice, pe satana, ca
fulgerul din cer căzând"). Asemenea cu el şi ceata ce era sub el,
înălţându-se, a căzut. Acest de-a-pururea lăudat, păzind ca o slugă
credincioasă credinţa către Stăpânul şi arătând multă nevoinţă spre
neamul nostru, a fost rânduit de Atotputernicul Dumnezeu ca să fie mai
mare peste cetele înţelegătoare. Că văzând că a căzut vicleanul, a
strâns cetele îngereşti şi a zis: "Să luăm aminte: Lăudat-au cu glas pe
Domnul tuturor", ca şi cum ar fi zis: Să luăm aminte noi cei ce suntem
zidiţi ce au pătimit cei ce erau cu noi, care până acum au fost lumină,
şi acum s-au făcut întuneric.
Pentru aceasta o adunare ca
aceasta s-a numit Soborul îngerilor, adică luarea aminte şi înţelegere
şi unire. Acesta dar, marele folositor şi de bine-făcător mântuirii
noastre, înmulţind şi întinzând spre mulţi multe faceri de bine
mântuirii, s-a arătat la mulţi văzându-se. Că s-a arătat lui Avraam şi
lui Lot la pustiirea şi pierderea Sodomei. Arătatu-s-a lui Iacov când
fugea de fratele său. Mers-a înaintea taberei fiilor lui Israel, când se
izbăveau şi au scăpat de robia şi de chinul egiptenilor. Arătatu-s-a
lui Valaam, când mergea să blesteme pe Israel. Şi către Iosua al lui
Navi a zis, când l-a întrebat: "Eu, Arhistrategul puterilor Domnului,
acum am venit". Acesta a cufundat de tot şi râurile ce se revărsaseră de
păgâni asupra aghesmei şi a locaşului de închinare. Se află şi altele
multe ce se spun despre el în Sfânta Scriptură. Pentru aceasta şi noi,
având pe acesta ajutor şi păzitor vieţii noastre, prăznuim astăzi
preacinstitul lui praznic. Împreună cu Sfântul Arhanghel Mihail,
prăznuim astăzi şi pe prea frumosul şi prea veselitorul Arhanghel
Gavriil. Pentru că şi acesta multe faceri de bine a făcut neamului
omenesc, atât în Legea Veche, cât şi în cea Nouă. Căci în proorocia lui
Daniil se pomeneşte însuşi numele lui, când tâlcuieşte Daniil visul ce a
văzut pentru împăraţii mezilor şi ai perşilor şi ai elinilor:
"Gavriile, zice, fă-l pe acela (adică pe Daniil) să înţeleagă vedenia"
(Daniil. 8, 16). Şi iarăşi acelaşi Gavriil a arătat aceluiaşi Daniil că
după şaptezeci de săptămâni de ani, adică după patru sute nouăzeci şi
şapte de ani, are să vină Hristos. "Şi iată, zice Gavriil, bărbatul pe
care l-am fost văzut la începutul vedeniei zburând, s-a atins de mine ca
în ceasul jertfei de seară. Şi m-a făcut să înţeleg şi celelalte"
(Daniil 9, 21). Acesta este cel care a binevestit femeii lui Manoe că
are să nască pe Samson. Acesta este cel care a binevestit lui Ioachim şi
Annei că au să nască pe Doamna şi Stăpâna de Dumnezeu Născătoarea.
Iar în Legea Nouă, acesta a binevestit lui Zaharia, stând de-a dreapta
altarului tămâierii, că va naşte pe marele Ioan înaintemergătorul.
Acesta a hrănit şi pe pururea Fecioara Maria doisprezece ani înăuntru în
Sfintele Sfintelor cu hrană cerească. Acesta însuşi, şi cine se
îndoieşte? a binevestit Născătoarei de Dumnezeu că va naşte de la Duhul
Sfânt pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta s-a arătat lui Iosif în
vis, precum zic mulţi, şi i-a zis să nu se teamă, ci să ia pe Mariam,
femeia sa, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Acesta
s-a arătat şi pastorilor şi le-a binevestit, că S-a născut Hristos
Mântuitorul lumii. Acesta şi în vis a zis lui Iosif să ia pruncul şi pe
Mama lui şi să fugă în Egipt. Şi iarăşi acesta însuşi i-a zis să se
întoarcă în pământul lui Israel. Mulţi însă din sfinţiţii învăţători şi
din scriitorii de cântări socotesc că dumnezeiescul Gavriil a fost şi
îngerul cel îmbrăcat în veşmânt alb, care, pogorându-se din cer, a
răsturnat piatra de pe uşa mormântului lui Iisus, Dătătorului de viaţă,
şi a şezut deasupra ei. Şi el a fost cel care a binevestit mironosiţelor
învierea Domnului. Şi ca să spunem mai cuprinzător, dumnezeiescul
Gavriil a slujit la iconomia tainei întrupării Cuvântului lui Dumnezeu
din început până în sfârşit.
Pentru aceasta şi Biserica lui
Hristos îl prăznuieşte pe el, împreună cu Arhanghelul Mihail, şi cheamă
harul şi ajutorul lui, rugându-i ca prin ajutorul şi rugăciunile lor, şi
în veacul de acum să aflăm scăpare de rele, şi în cel ce va să fie să
ne învrednicim de bucuria cerească şi de împărăţie. Amin.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
La multi ani tuturor!
ms din suflet sury meu :X
*HI* *HI* *THUMBS UP* *ROSE*
:-*
Interesant La multi ani tuturor sarbatoritilor. *HI* *ROSE* *DRINK* *DRINK* *BEACH* *BEACH*
sarut mana ma numari si eu pintre ei adica sunt mihaela
Interesant.
La multi ani tuturor celor care astazi isi serbeaza ziua onomastica. *DRINK* *ROSE* *ROSE* *ROSE*
Tie,pupici cu lipici! *KISSED* *GIVE_HEART*
sarut mana margutza da este si ziua mea ma numesc mihaela si o sa fac o petrecere de ziua mea ca nd vin in tara si eu te puupppppp scumpa meaaaaaaaaaaaa :-* magutza
La multi ani tuturor celor care isi sarbatoresc azi ziua numelui ,dar si a nasterii! *HI* Am citit cu placere blogul *THUMBS UP*
pupicieiii sandy ma bucur din suflet ca iti place cuvindel de la scris pupiccii cu lipiciii